Lăcomia este-un sfetnic
Rău, și orb, și fără minte.
Nu te lasă să te bucuri.
Vezi pe câți i-a dus în lanțuri,
În rușine și-n morminte
Și i-a sărăcit de cele sfinte?

Fericit e-acela care,
Banul nu-l orbește,
Ci la toți ajutorare
Le împarte din ce are.
Dă cu grijă cât trăiește
Și Dumnezeu îl întărește.

Precum haina cea prea mare
Nu-ți aduce biruință,
Ci te împiedică-n mișcare,
Poți să cazi în drumul mare,
Banul peste trebuință
Te împiedică-n credință.

Nu-i pe lume om mai vrednic,
Să-l deplângi și ocolești
Decât cel ce umblă-n lume
Tot mereu numai s-adune
Bogățiile pământești,
Nesocotind cele cerești.

Tot ce are și în suflet
Și-n afar-acest smintit
E-o pornire care-l face
Veșnic să nu aibă pace.
Și-i orb, și-i nefericit
Și-n final, nemântuit.

Toată patima-i urâtă,
Toate relele-s păcate,
Lăcomia însă pare
Că este una mare,
Mai urâtă decât toate.
Te poate duce la moarte.

De-ar fi lumea după câine
N-ar avea căruța roți
Și-ar muri toți caii mâine
Și n-ar mai fi pe lume pâine.
De-ar fi lumea după hoți,
S-ar ucide câinii toți.

De-ar fi lumea fără frână
N-am fi pe lume nici noi,
Ar pieri-ntr-o săptămână
Sub greutatea ei de vină.
Dar prin necazuri și nevoi
Vom birui, vom fi eroi.
Amin.
(Vineri, 8 ianuarie 2021)